… viata mea ca o linie melodica, pai atunci as vrea sa fie asa:
Nu c-ar fi fain? 🙂
Reteta de duminica
martie 30, 2009 la 1:17 am (intamplate)
- un mic dejun acasa: gustos si in compania unei juma de episod din Grey’s anatomy, senzatie rara, eventual numai de duminica.
- „Egoistul” la matineu: o experienta unica, acum imi pare rau ca nu m-am lasat in voia lacrimilor atunci cand le-am simtit venind.
- Cu pretul, prea mic zice el, al diminetii lui Florin de acum 2 saptamani cand a stat vreo 2 ore la coada la TNB sa prinda bilete.
- Cu doi prieteni dragi si un burticel de baiat ce sta sa intre in lumea cea mare si frumoasa, ce ne-au impartasit si entuziasmul si lacrimile.
- o plimbare in gradina botanica: aer curat, ceva verde pe ici pe colo, parfum de primavara, soare caaald si o adiere placuta.
- rasete, glume si amintiri in compania altor doi prieteni dragi: senzatie senina, relaxata si placuta.
- mi-am facut si o noua prietena, mai mititica (vreo 6 luni) Maria: de neuitat senzatia de a o simti strangandu-se in bratele tale.
- o masa la resto in compania celor de mai sus: senzatiile continua, si tocmai ni se facuse foame.
- un joc de canasta, aproape l-am terminat: daca-ti place un joc fain si antrenant, mie una mi-era dor.
- un pic de munca – cam pana la ora asta: acuma depinde de gust, unora nu le place, dar mie daca imi statea acel ceva muncit pe cap, acum imi asigura un somn mai linistit.
- o sa termin duminica asta, plinaaa, cu jumatatea ramasa de la primu’ punct + eventual o cana de lapte cald.
Perfect, nu? 🙂
8
martie 27, 2009 la 5:02 pm (Zi de zi)
„We read the world wrong and say that it deceives us.”
Rabindranath Tagore
7
martie 26, 2009 la 11:21 am (Zi de zi)
„I can resist everything except temptation.”
Oscar Wilde
„The price of greatness is responsibility.”
Winston Churchill
6
martie 25, 2009 la 4:09 pm (Zi de zi)
„Sanity may be madness but the maddest of all is to see life as it is and not as it should be.” 🙂
Don Quijote
5
martie 22, 2009 la 11:59 pm (Zi de zi)
„When people ask me why I am running as a woman, I always answer, „What choice do I have?””
Pat Schroeder (one of the „first” women :D)
Vineri…
martie 22, 2009 la 11:44 pm (intamplate)
Am ajuns acasa pe la 9 seara si ca de obicei m-am uitat in casutza postala… unde gasesc mereu facturi sau ziare publicitare. Apoi mi-a sarit in ochi, la avizierul administratiei, prinsa intr-un colt, o scrisoare din al carei destinatar nu se vedea decat prenumele, identic cu al meu…bineinteles ca, convinsa fiind ca ar fi fost o prea mare coincidenta sa fie altcineva cu acelasi nume, am luat scrisoarea sa vad despre ce e vorba.
In primul rand imi era intr-adevar adresata mie 😛 si apoi era venita din partea fostei prietene a unui prieten de-al meu, plecata din Bucuresti de vreo jumatate de an si cu care nu am mai vorbit aproape de cand a plecat.
A fost foarte placuta senzatia… pt ca acum o saptamana cand prietenul asta al meu mi-a cerut sa ii spun adresa exacta, pentru prietena lui, primul meu gand a fost ca o sa imi scrie o scrisoare, in urma unui mai vechi post de-al meu, iar atunci nu ma gandeam decat ca „I knew iiiiiit!” :P.
Nu va puteti imagina cat de emotionata si de curioasa am putut sa fiu cand am deschis plicul ala (care evident ca nu s-a deschis asa de usor :D). A fost ca o dorinta implinita. A fost ca o surpriza surpriza, din aia pe bune, de nu ai nici cea mai vaga idee ce o sa se intample, doar ca stii ca „e de bine”.
Foarte faina scrisoarea, faina si senzatia mea citind-o, si pentru ca inceputul spunea cam asa: „Draga Carmen, as fi vrut sa fiu langa tine acum sa iti vad expresia dupa ce ai primit scrisoarea asta”, va spun ca am fost super incantata, am avut un zambet larg pe fata toata seara, siii… ma apuc de scris scrisori!!! Multumesc L. ;)!
What goes around comes around
martie 19, 2009 la 10:47 am (eumoime)
Ieri a fost o zi in care am dat si am luat…
Doamne, e asa de bine sa fii ajutat, sa fie cineva langa tine care intelege ce ti se intampla si care iti poate da un raspuns la ceea ce te framanta demult! 🙂 Iti da asa un sentiment de liniste, ca si cum cineva vegheaza asupra ta si daca cumva faci ceva gresit o sa iti transmita asta cumva. (o fi fuga de responsabilitate? 😛 dar asta e alta discutie…)
Ma tot intrebam de ce nu simte lumea ca am nevoie de ajutor. La o analiza mai atenta am realizat ca, in ultimii ani, eu am uitat sa constientizez ca am nevoie de ajutor si sa cer explicit ajutorul, am uitat ca am nevoie sa plang, sa bomban, sa injur, de cineva care sa ma faca sa inteleg ce mi se intampla, si ca de fapt nu stiu raspunsul la toate intrebarile. Si ca oricat de mult as incerca sa dau raspunsuri ele sunt limitate doar la ce stie creierul meu si asta nu le stie pe toate, si ca oricat as fi de obiectiva, exista cel putin un strop de subiectivitate care poate duce orice „raspuns” in balarii. Si starea mea de „atotstiitoare” se transmitea si oamenilor si prin urmare ei nu simteau neaparat nevoia de a incerca sa ma ajute.
Eu cred in echilibru, cred ca daca cineva iti da „ceva”, singura forma de a-i multumi e sa dai mai departe cui are nevoie. Si mai cred ca daca dai „ceva” cuiva, ajunge in final sa ti se intoarca si tie nu neaparat in aceesi forma .
Acum cativa ani, am primit foarte mult deodata si de la toti oamenii care mi-au fost aproape, avand o perioada foarte lunga in viata mea definita mai mult de probleme, ajutor cerut in dreapta si in stanga si de peste tot, de intrebari fara raspunsuri si de tot felul zbuciumuri interioare…
Si atunci, am primit si ajutor si raspunsuri si se pare ca practic am adunat cate o bucatica din toti oamenii care m-au ajutat sau au incercat sa ma ajute. De foarte multe ori am spus, mai ales cand ma lauda cineva, ca sunt ceea ce sunt datorita oamenilor ce ma inconjoara. Si nu era bullshit, e doar o constatare realista a manierei in care m-am dezvoltat.
Din prima clipa cand mi-a fost mai bine, primul meu instinct a fost sa dau „mai departe” din tot ceea ce acumulasem, din toate lectiile invatate si din toate rezultatele noptilor nedormite si ale discutiilor interminabile cu mine insami sau cu vreunul dintre prietenii mei, si asta am incercat sa fac. Dar ieri mi-am dat seama ca, pe langa faptul ca probabil mi-am exasperat prietenii cu tot felul de sfaturi si incercari de a-i ajuta chiar si cand nu mi-o cereau, din cauza ca problemele carora trebuie sa le fac fata astazi sunt complet diferite de cele ce ma tulburau acum 5 ani :P, mi-a luat destul de mult pana sa constientizez ca probleme exista si azi doar ca de alt fel, iar eu am nevoie de ajutor in continuare.
Ieri am realizat intr-un mod foarte puternic ca eu NU le „stiu pe toate”, si cineva a fost langa mine si m-a ajutat. Am realizat ca cineva fusese langa mine cu cateva zile in urma si imi daduse un sfat, o idee si care de abia ieri s-a concretizat ajutandu-ma sa trec peste un moment greu.
Acuma faza foarte tare e ca nu ma mai apasa indatorarea fata de intregul univers :D. Pentru ca intamplarea face ca, tot ieri, sa fi fost eu alaturi altcuiva, sa ajut si sa incerc sa gasesc niste raspunsuri, si aparent asta s-a intamplat cu succes.
Practic ieri am simtit ca what goes around will definitely come around, cu singura conditie ca what comes around to go around :). Si asta de la sine, singurul efort fiind cel de a asimila constient ceea ce primesti si de a avea grija sa dai mai departe atunci cand e nevoie.
De-ale Castorului... 