O idee…

octombrie 7, 2010 la 11:09 pm (Joc de minte)

Ai avut vreodata o idee atat de faina incat sa te entuziasmeze mai mult decat orice ai trait pana atunci, dar in acelasi timp dementa, intrucat materializarea ei ti-ar fi intors viata pe dos?

Si sa nu stii daca-i buna sau rea, daca sa o faci sa taca sau sa o lasi sa traiasca? Iti petreci o vreme osciland intre cele doua optiuni, si apoi te linistesti, te impaci cu gandul existentei ei, cand realizezi ca-i destul de dificil sa o ingropi teoretic, iar practic e imposibil.

Si nici nu stii de unde a aparut acea idee, ce din tine, din trecutul sau din prezentul tau, sau chiar din exterior ti-a plantat-o acolo. Constientizezi doar ca a aparut. Si te roade. Sa gasesti o modalitate de a o face sa devina realitate. Realitatea ta.

Cel mai naspa moment e cand mintea incepe sa iti observe asa zise „semne” care par a fi in favoarea acelei idei, par a desena o cale… cale care se destrama la prima evaluare obiectiva a realitatii facandu-te sa simti deodata ca nu mai ai incredere in propriul tau creieras, deoarece deja il stii capabil sa creeze contextul favorabil cresterii, incurajarii propriilor lui idei, cateodata fara nici o legatura cu realitatea.

Si te chinui asa o vreme… creierul creeaza, apoi tot el darama, si iar creeaza, si iar darama…

Pana cand, la un moment dat te prinzi (surpriza! te pocneshte din senin! 8-| ), uitandu-te in jur, ca numai tu vezi, ca numai tu simti acea minunata idee si beneficiile ei, si tot gandindu-te la asta incet, incet simti ca nu se va materializa niciodata, si ca intr-un fel (neargumentabil inca) nici nu avea sens sa se materializeze. Cel putin nu acum.

Dar cumva esti (ciudat de…) impacat.

I always thought that it would be an illusion. But only time will tell.